Ne despart periodic vreo 33 de ore. Uneori chiar câteva în plus, dacă țin cont și de noaptea de dinainte. Abia aștept să îi văd. Somatizez dorul de ei direct proporțional cu oboseala. Uneori până la lacrimi. Și-abia aștept să mi-i văd, să mă bucur că îi am. Le știu fără să clipesc, felul de-a mă privi și mirosul de oameni calzi, rupți din fărâma mea de bine, ca un colț aburit dintr-o pâine răscoaptă de pe vremuri.

     Mi-a post dorrr de tine, mamica mea!

Și se-apropie cu ochii mari, scăldați și gurița plină de povești, de mine.

Șă te pup, mami! Nu pe buze…pe obrăjor!

Și se lipește de drag, ca după despărțiri cu munți și ape, de pieptul meu.

   Ștai să pup și ochii tăi! Că sunt cei mai buni, mami!

Eu mi-i știu bine cum sunt. Uneori cum zici, povestea mea. Alteori se luptă cu mine. Dar ochi în ochi cu voi, nici n-ar părea altfel. Pentru c-atunci când vă privesc, nici nu sunt eu. Ci numai voi.

Musai să știți unde să vă găsiți, când pare că vă pierdeți.