Lucrurile serioase încep în joacă. Pasiuni, meserii, relații, căsnicii.

Mi-am mutat cu greu rândurile de mână dintr-o agendă veche, într-un spațiu virtual, accesibil tuturor. A fost ca și cum pentru câteva ore m-aș fi plimbat pe străzi, goală! Cam așa de teribilă îmi părea ipoteza. Și-am început să scriu urnită într-un fel, de-o mare, cea mai mare dragoste. Pentru cel dintâi dintre pui. Aveam așa multe să îi spun și tot pe-atât de păstrat, încât nu le-am mai putu dosi nicăieri.

El mă privea zâmbind, frecându-și mânuțele calde de bucurie când îi vorbeam, însă nimic n-ar fi ținut minte. Și-am scris. Întâi stângaci, cu gând la voi. Apoi, cât am putut de liber și deschis și ușor pentru minte!

Am realizat rând cu rând, că mai presus de-o îmbrățișare ori vorbă spusă cu temei, numai scrisul mai vindecă ori întoarce din drum, tot cam așa. Și dacă vorbele s-ar putea să le uiți, ori mângâierea să ți se șteargă de pe piele, la scris te-ntorci! Printr-un click sau răsfoit de file.

Cumva, cândva voi găsi și răgazul ăsta. Pân-atunci, pentru că după sănătate, numai curaj îl rog pe Dumnezeu să-mi dea, MĂ-NSCRIU! Spring Superblog  2017!

 

 

 

 

 

Ș-oi vedea! Voi, numai pumnii să mi-i țineți, copiii adormiți la timp și seri lungi, să am!