Omul și norocul

Nu 6 din 49 și nici vreo tombolă cu sticle. Astea-s conjucturi. Cumperi biletul, desfaci dopul.

Norocul începe de la concepție. Din n luate câte una, tu vei fi fix acel unu ori una.

Norocul se-ntinde de la ce bine că  m-ai sunat că mi se ardea tocănița, până la ce noroc că era doctorul X de gardă!

Norocul e-n oameni. În simțuri. Ochi, gust și miros. uneori, astea te scapă cu viață.

Norocul e că la-ntâlnire a venit el…și nu altul. Norocul e că nu mai erau locuri la altă masă.

Norocul e când cineva încă te mai așteaptă. Când te-ntreabă dac-ai mâncat. Dacă ți-e frig sau prea cald. Ori poate-ai obosit?

Norocul e să privești, dar să și vezi. Să fii trist uneori…și tot să mai speri. Norocul e să crezi și să vrei. Și-ai să poți.

Noroc că am văzut cel mai mare buchet de lăcrămioare, completat-mprejmuit de-un șir discret de iriși mov. Fin, delicat, atât de-atent detaliat! Și totul într-o mână de bărbat! Noroc că n-am așteptat inutil metroul și v-am povestit și vouă. Noroc că a aflat cumnatul de la Cluj. Și sigur, noroc că i-a spus 🙂 (el intră rar pe FB, află ce scrie nevastă-sa, de la rude). Noroc c-a ținut cont și când m-am întors cu roadele iubirii din parc, erau deja în vază!

Noroc că m-am ținut! 🙂

Eram ce-i drept cam istovită, casa semi-vraiște, copiii obosiți-muco-plângăcioși. Ar fi putut ieși nasol!

Și totuși..ce noroc pe el!