Experiențe mărunte

Desenează împreună la măsuța roșie. Se-ntâmplă rar, dar mai des în ultima vreme.

El spații subacvatice, surferi, nori și păsări, pentru mine. Ea folicele, mereu cu pixul meu roșu. Apreciez desenul lui. Mă bucur că-și pune în practică imaginația, că tot ce trece prin fața ochilor și-ajunge la urechi, chiar dacă aparent, uneori nu le acordă importanță, când vine momentul, le așează pe hârtie. În felul lui. Iar eu mă bucur. Că se înmulțește atât numărul centrimetrilor, dar și universul i se lărgește și-ntinde și brațele să-l cuprindă.

Ea bodogăne lângă el, face puncte mici, roșii. Folicele pentrrru tine, mami!

  Ai mâzgălit, Sari! Nu zice nimic, nu ripostează, pesemne nu înțelege încă sensul, ori el n-a strigat suficient de tare.

Hai s-o încurajăm și pe ea, Vlad. E încă mică, dar încearcă. Și tu ai început la fel, Vladule.

   E chiar frumos, Sari! Chiar te pricepi! Îi spune el zâmbind a frate mai mare.

Îmi place situația asta și momentele când ei pricep cu sufletul ce vreau să le spun, mai ceva ca o plajă-nsorită ori dorință-mplinită! Face haotic câteva liniuțe și-l strigă fericită. Uite, VAAAD! Am păcut o pătălică! Bine, Sariii! Mă gândeam eu că te descurci!

Iubesc tare mult oamenii. Îm felul meu, cum pot, când pot, cât pot. Dar și mai mult relațiile frumoase dintre ei. Astea se construiesc musai om cu om, vorbă cu vorbă, atingere cu mâna ori cu sufletul, când trebuie. Dar uităm adesea, și ne luptăm între noi, precum un Don Quijote perpetuu și morile lui de vânt.

By | 2016-03-22T19:48:10+00:00 22 Mar 2016 7:48 PM|Blog|0 Comments

Leave a Reply