Să vezi tu, ciudățenie!

Îi spusese el odată că n-o înțelege. Oricât ar încerca, n-o înțelege. De parcă i-ar fi cerut vreodată asta?!

Când o iubești, o iubești și-i ești acolo. Că nu de-nțelegere are nevoie un mănunchi de femeie. Ce să-nțeleagă când nici ea nu reușea uneori..Dar de iubit când nici ea nu mai putea, ar fi reușit el din plin. Și să-i fie acolo. Că de stâlpi și brațe, e nevoie. Vorbele nu pun temelii.

Că vin și se duc.

Pentru că uneori sunt, alteori nu.

Pentru că uneori sunt agățate de creier, alteori numai de furie.

Dar faptele…alea-s făcute cu brațele.

Strânge, alintă, ajută. Și-așa se ridică și stâlpii. Și să vezi atunci cât ai s-o-nțelegi.

Dar trebuie mai întâi să uiți de tine.

Să vezi tu, ciudățenie!

By | 2016-09-17T21:02:10+00:00 17 Sep 2016 8:15 PM|Blog|0 Comments

Leave a Reply