E veche poza ca și noi. Dacă mă uit mai bine, mă și mir că te-am luat și de bărbat 🙂 . Azi când te văd , zău că n-aș mai sta pe gânduri.  Ne despart vreo șapte ani calendaristici, practic niciunul. P-atunci aveam numai un an și două luni cu acte și vreo trei jumate, fără. Azi s-au adunat vreo 11 ani, 9 luni și 4 zile. Era musai să fie rotund? Numărul?

Ăl de-a zis că dragostea ține numai trei ani, ori era singur ori nu s-a lovit de cine trebuie.

Întrebarea puțin stupidă de ce mă iubești își  are răspuns în nerăspuns. Fața ușor tâmpă, lovită de curiozitate și stai să te gândești. Pentru că…pentru că… pfiu, te ia cu transpirații, ăl din față, mai frecvent cea din față fixează cel puțin o mână-n șold, bate ușor amenințător din picior…ups! probleme la orizont…de ce? pentru ce? când? cum? Apoi dacă știai, cu siguranță nu-ntrebai. Pentru că! Numai ce nu are explicație poate rezista, că nu-i făcut de om bucată cu bucată, e dincolo de el. Și bine că-i așa, după cum și acceptarea e tot fără explicații. Cum duci războaie, îți vine să…să…te crucești de cum poți să….și te trezești strângând omul, de dor. Că doar de la luptă vine. Cu tine.

Iulianule, s-au epuizat cadourile, nici fonduri nu mai sunt! 🙂 Când nu-mi vine să comit acte antisociale în ce te privește, și calc eu așa un pas da, altul nu, de fluturi ce nu s-au irosit, ba s-au tot inmulțit, că timp au tot avut, realizez că te… nu pentru că ești frumușel, descurcăreț, enervant, darnic, deloc zgârcit, uituc, bun la toate și pentru că întotdeauna schimbi mâna grijuliu când mergem pe stradă, ci pentru că ești! Și dacă tu ești, ce bine că sunt și eu. Ce zici, merge sub brad?

De mine vă spun și tot la voi ajung. Multe cutii colorate, frumos ambalate or tot fi pe drum. Dar cum ar fi să și spui ce porți ascuns? Dar numai binele și cât de mult trebuie să fie…