Dinozaurul mic adoarme greu. Dacă n-aș avea experiența anterioară când domnul Vlad pica lat la 20.30 indiferent de anotimp ori fus orar, iar acum că-i mai bătrânel prinde un 21. 30 dacă are ceva de povestit ori de aflat, aș fi zis că eu am o problemă. Cum că nu pot adormi gâzele , eventual dinozaurii, iată, la o oră potrivită. Dar nu și nu! Doamna nu se dă răpusă. Se proptește în patul conjugal de unde nu se lasă dusă, numai de-i profund plecată pe tărâmul viselor.

În intervalul 21-23 uneori chiar, trec prin toate stările de agregare, ba uneori fac exerciții serioase de teleportare. Mai strâng o rufă rătăcită, frecvent o cohortă-ntreagă, mai calc o vestă, cămașă, rochie ori rochiță după nevoi și caz, mai pun de-un pachețel, mai încerc să deschid o carte. Toate într-un regim de cumpătare sonoră și lumină difuză spre deloc. Am remarcat că atunci când mă urmărește adoarme uneori mai repede. Apoi recunosc că dac-apuc să mă-ntind lângă ea, cad la datorie ca un soldat neexperimentat, oricum cu mult înaintea ei, că ea are exercițiu și nici programul artistic vezi strâns, călcat, ordonat, împachetat nu-l duc la capăt, așadar dimineața următoare va fi aproape compromisă.

O văd cum ține strâns și asta-i destul de atipic pentru ea, ursulețul alb. Beneficiază bietul de vreo două ture cu căruciorul pe zi și-o trântă-n toaletă că-i deja ulsulet male! A crescut pesemne într-un colț așteptând-o pe ea să-l zărească. Mașinile lui fratsu au fost mult mai importante până acum. Mi-e dor de nasul ei cârn și mă pun lângă ea.

Ții ursulețul să adoarmă, Sari? Nu, mami, pe tine, țin!

Și-și încolăcește brațele de om mic în jurul gâtului meu. Se lipește ca o zi senină de pielea înfriguratului. O adulmec ca un animal primitiv, puii. Mi-aș recunoaște copiii cred, după mirosul pielii și sărutându-le obrajii moi cu ochii-nchiși. Dar cine n-ar face-o?!

Profit că-i așa difuz totul și-o privesc cum e. Perfectă! Cum în afară de fratsu n-ar mai fi ceva la fel în viața mea. Are obrajii moi, rozalii-pufoși. Buclele i se lipesc de fățucă de căldura dintre noi. Respir aerul ei cald, mai iau câte ceva din ea cu mine. Și-mi lipesc de retină, creier și suflet imaginea ei. Uneori sunt așa între ei doi. Că-i duc dorul lui Vlad când îl pune tatăsu în pat și-i mai vreau lângă mine.  O femeie copil și doi dinozauri mici. Sau un imens biscuite cu cremă..