Când ești doctor, e greu să plângi!

O zi în care simt că nu-i ce trebuie și s-ar putea să le fac pe dos și tot așa să mi se-ntoarcă, e resuscitată doar de-o rochie cu flori. În care să mă simt bine și să-mi regăsesc tonusul psihic pierdut  uneori, din motive de nemotive, ori numai că-s femeie și asta-i suficient, adeseori.

Ce-i drept am una ce mi-e dragă ca darul unui copil, primită paradoxal, de la o femeie, singurul om în urma căruia am suferit ca un câine abandonat în drum, dar care m-a făcut și-un strop mai deșteaptă și atentă. În jur, măcar! Eram cam căscată înainte vreme, îmi cam lăsam sufletul la-ntâmplare, credeam ce nu era…ba mă mai și întrebam de ce? Ei uite-așa…pentru că! C-așa-i în viață! Până nu ți-o iei, nici nu te ferești!

Dar locul în care merg diminețile nu-i compatibil cu veselia și nici cu florile. Acolo-i chibzuință multă, acceptare, răbdare și durere cât toate la un loc.

N-am putut s-o-mbrac! Mi s-ar fi părut ostentativ…nu râzi când alții plâng.

E cât mine..ba mai mică, fărâmă de om atât a mai rămas din ce-o fi fost. Și are vârsta mamei mele aproape. Teama și durerea i-au slăbit picioarele, se sprijină cu bunăvoința unei doamne ce e din același motiv acolo, pe patul atât de alb. Ori poate mi se pare numai mie prin contrast cu peruca prea neagră, ce-i încadrează fața ca-ntr-o ascunzătoare. Unde nimeni nu plânge și nu se plânge n-ai voie parcă să pari diferit. Dar ea nu poate! Se zguduie în tăcere, mă-ntorc și-i zăresc lacrimile scăpate pe sub ochelari. Cum să nu?! Are o fată de vârsta mea! Câte nu și-o dori pentru ea? Ori numai de la ea?

(Continuarea pe Catchy.Ro)

By | 2015-08-11T19:48:55+00:00 11 Aug 2015 7:48 PM|Blog, Catchy, Zile de doctor|0 Comments

Leave a Reply