Numai când ești foarte tânăr iubești la-ntâmplare. Haos nu în ce privește numărul, ci felul. La limita dintre adolescență și prima tinerețe ești gol de liste și cerințe. Privim și iubim. Uneori simțim înainte să privim. Comunicăm prea mult cu interiorul și suntem atât de goi de frecușurile vieții, încât premisa binelui și-a reușitei dincolo de orice altă normă primează.
Asta-i dragoste gratis! Nu cere nimic, nici măcar timp. Simpla existență a celor doi, deopotrivă, e suficientă să-i țină la suprafață. Dacă pe măsură ce anii se-adună, cei doi cresc împreună, iar listele cu de făcut coincid ori se completează… ce-a-nceput continuă. Alteori se rupe firul… nepotrivire de caracter! Sună cunoscut? Ori nu ne mai înțelegeam… de fapt timpul nu mai curgea la fel, praful de stele coborâse pe Pământ.
Sunt oameni care se tem. Iar despre ei nu poți ști niciodată totul. Așa frică trăiesc, că-nvață să se-ascundă de ei înșiși. Cum n-ar pleca dintr-un loc de muncă nociv, nici omul de lângă nu și l-ar căuta cu-adevărat. Despre ei nu poți crede dacă pot trăi sau iubi întrutotul până la capăt. Ori dacă stau pentru că iubesc sau numai pentru că se tem să se caute. Căci nu despre asta-i vorba?
Maturitatea vine cu concret. Statornicia sinelui …
Leave a Reply