Cum să respir?

Ea moțăie în pătuțul de călătorie potrivit perfect în camera de hotel. Eu și tată’su ne rotim ca acele de ceasornic, în jurul lui Vlad. El doarme răsturnat, iar noi ne mutăm strategic poziția, să ne mai ferim de loviturile dese ale membrelor lui…superioare și inferioare. Ne-am luat-o pe rând…dar nu zicem nimic că-i al nostru, ni l-am dorit mare și iată că suportăm și consecințele. Cine-a zis ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se-ntâmple, cred că ne-a luat în calcul și pe noi.
Din când în când câte un maaamiii, se-ntoarce…maaamii. Când se-ndesește strigătul, crește și tonalitatea, ba zice clar și-un bațe, bațe, maami…mi-e limpede să mă ridic!

Lumina locului ăsta drag și liniștit, unde-aș reveni numai de dragul umbrelor și luminii răcoroase ce mi se strecoară prin geam…mi-aduce aminte că-i 25! 25 iulie și ce bine că încă nu pare să fi trecut de ora 8. Iau puiul buclat și ciufulit în brațe și-mi lipesc sufletul de pieptul ei mic…e morocănoasă încă, băieții dorm. Ce bine să-ți pot spune eu prima La mulți ani, drăguța mea! Îmi simt ochii grei și-un nod imens mi se sprijină fix în trahee. Și creierul îmi joacă feste..de nu vrea să mi-l mute…măcar mai jos.

Dar cum să respir când uneori, când te privesc nu-s sigură nici că exist aievea?! Așa fericită sunt că te văd, că-mi trebuie clipe să cred că ești a mea, iar eu și numai eu, mămica ta.

M-am temut că nu-s făcută să cresc fetiță. Așa închegată revărsare de simțire pentru băiatul infinit râvnit, încât nu mă vedeam altfel. M-am temut că nu voi ști să fiu mămică de fetiță și mămică de băiat în același timp. Darămite să mai iubesc pe cât simțeam. Dar numai când îi ai simți cum te multiplici spre infinit, te-mparți și rămâi atât de întreagă și firească în tot ce simți. M-am temut că nu voi ști să te mângâi, să-ți vorbesc potrivit unei fetițe, să mă cobor lângă tine și să desenăm fluturi, să-ți cumpăr rochițe colorate și să-ți pieptăn părul. Să te strâng la piept ca pe mine, să mă regăsesc în privirea ta mică și să-ți simt empatia din mânuțele mici și calde.

Azi ți-ai pus lipici în păr. D-ăla buun, cu care face frate-tău, artă! Ai vrut și tu. Numai că o dată cu el ți-ai mai lipit și-agrafa cu cireșe ce nu s-a vrut lăsa dusă. Am fost nevoită să-ți tai o buclă încurcată peste măsură. O să-mi zici înc-o dată că-s nebună, cum probabil până la vârsta când ai ajuns să citești mi-oi mai fi spus deja de infinite ori. Și nu zic că n-ai avea și dreptate, drăguța mamei, c-o știu și eu! Dar nu ți-am putut arunca părul. Îl iubeam prea mult, precum tot ce vă aparține și ce sunteți, dar mai ales pentru tot ce-ați făcut voi din mine și secundele mele…

By | 2015-08-07T15:51:19+00:00 6 Aug 2015 10:02 PM|Blog|2 Comments

2 Comments

  1. alexandra 7 August 2015 at 2:50 PM - Reply

    Draga Laura,
    mi-a placut mult sa citesc aceste raduri. Si eu am avut aceeasi teama ca nu pot fi mamica de fetita , acum cand fetita mea are 4 ani ma simt implinita si fericita alaturi de ea si de cavalerul meu de 14 ani.

  2. Laura 7 August 2015 at 3:11 PM - Reply

    Sa va bucurati impreuna unul de altul! Mie mi se pare ca suntem asa de cand lumea, iar cand ii vad impreuna, simt ca le-am facut fiecaruia cate un dar. Unul pentru altul. Eu iti multumesc ca treci p-aici. Cu drag.

Leave a Reply