Pansament

   Aș vrea să știu uneori că ți-e dor cum îi e vântului de mare…că-ți lipsesc ca nisipului, pașii. Că timpul a fost atât de neinspirat când și-a așezat măsura între noi…Că nu mai avem nimic la comun. Nici măcar oameni. Că zilele au curs diferit și la rând și că totuși avem ceva în comun: începutul.

  Câteodată noaptea aș vrea să-ți decupeze somnul după forma gândurilor mele și numai eu să fiu măsura liniștii tale. Și să-ți știi locul. Unde să-ți aduci pe rând fețele și felurile. Și vrut cu toate ale tale.

   Soarele ăsta frige a ploaie. O aștept să spele colbul. Ridicat în urma pașilor tăi.

By | 2016-07-15T15:02:13+00:00 27 May 2015 9:15 PM|Blog|0 Comments

Leave a Reply