D-ale mele-amestecate!

Când cumpăr pentru toți câte ceva, cumpăr mult. Când e doar pentru mine…mai puțin, cât îmi trebuie. Logic, nu? Nu-s prea inteligentă astă seară, m-am epuizat aseară…așa mi-a transmis sor’mea dis de dimineață. Că-i place ce scriu, cuvinte frumoase folosesc, dar ea nu prea înțelege. Iar când scriu și puțin e și mai greu. Zice că nu-i las timp să priceapă. M-a sunat ușor afectată să vadă de-am pățit ceva ori dacă iulianu’ meu nu mai e băiat bun.

Zic io! Vezi ce greșeli faci? Cum mă cauți tu mereu în cuvinte?! Te-am învățat rău cu despre mine…mai schimb și eu macazul…experiment se numește, și să nu se mai îngrijoreze îmi iau pseudonim dar numai pentru ea…și mama, eventual.

Shopping în piață, fericită sunt primăvara…verdețurile îmi cresc speranța de viață numai când le privesc. Bunica din partea mamei care mă știe de demult…și încă mă vede fetița ce lăsa legumele în farfurie, pachețelul in ghiozdan până devenea albastru, ar zice că mint cu nerușinare…Nu știe că am mai progresat  și eu…Dac-o întrebi despre mine …Cine, mamă? Laura?? Asta nu mânca nimic!

Domn amabil, cer ce poftesc, una bucată. Luați domniță, două, că sunt mici! Nu-i bai, zic, și eu sunt mică, îi de-ajuns! M-aprobă și râde sănătos. Eu ies nelămurită…auzi logică! Dacă-s mică iulianu meu o vrea mai multe?! Ia să mi-l întreb…

Apoi eu cred despre mine că-s frumușică dar nu cea mai…c-am și eu ceva urmă de echilibru. Și-apoi nici ziarele încă nu mă urmăresc…dar despre copila mea, n-am îndoială. Când o văd mă minunez ca un copil pierdut la raionul cu jucării. Îi spun de-atâtea ori că e, ca să țină mintă, să-i ajungă și măcar viața asta să se poată privi în oglindă femeie fiind, prin ochii mei. Dar când un domn cel puțin onorabil îi mărturisește Ești o fetiță atât de frumoasă și ești identică mămica ta…mai că încep să am îndoieli în ce mă privește…

Ca să urc și să cobor cu copila afară parcurg vreo 14 trepte cu vreo 12+5kg căruțul, adică vreo 17, adică o treime din greutatea mea, în brațe. Nu zic, Au! Cu Prâslea chiar mai mult, că la vârsta ei, el era mai rotofei. El și Ea. El îmi ține ușa la lift să ies, ea urcă treptele agale. El incearcă: Vreți să vă ajut? Eu bâigui ceva…uneori sunt aproape tâmpă. Ea de pe scări: Nuuuu, las-o, că pe doamna o știu! Se descurcă! Pfiu…uitasem de amabilitatea femeilor, uneori. De pe vremea când mă sprijineam ca un balon de bara dintr-un metrou. Avea dreptate o moașă, femeie zdravănă, ce-și încuraja pacienta în timpul unui travaliu: Ce să-ți fac mamă, dacă ți-a plăcut?! Ia și rabd-acum!

Dar mie îmi place și-acum, ce să fac? Te-ai lămurit, soro? Pricepuși d-astă dată ceva? Că eu nu prea…

By | 2015-06-04T17:55:28+00:00 28 May 2015 9:20 PM|Blog|0 Comments

Leave a Reply