Fiecare femeie înțeleaptă, trecută de vârstă naivității și-ncercată cu de toate, suficient de blândă încât să nu dea sfaturi aiurea ci să-ți arate prin câteva cuvinte că înțelege, dar și să te motiveze și să-ți arate că drumul pare a fi dificil dar e sigur, îți va spune că puiul de om se crește cel mai greu. Și așa e. Orice documentare anatomică va demonstra cel puțin, că fizic așa-i, nemaivorbind de toate nevoile de ordin psihologic pentru obținerea unui echilibru ferm. Și da, uneori e al naibii de greu, că oameni suntem, femei sau bărbați, și mintea noastră uneori se clatină pe sârmă, darămite să mai și susții. Dar bine-i totuși că tot în noi, dar mai ales în ei, găsim și resorturile firești de-a ne menține pe drum.

Mă simt uneori vinovată prin comparație și aproape niciodată demnă întrutotul de magna cum laudele primite, căci oricât de obosit, acaparat de griji ori numai căzut în hăul personal, tot nu se compară cu cei pentru care eu aș ridica statui și ar trebui ajutați la orice pas… Avem, de bună seamă, niște averi domnilor justițiari, de confiscat, ori măcar numai jumătate, numa’ bune de dat pentru copiii cu nevoi speciale ori pentru cei care, printr-o ironie nefericită a sorții, ajung în astfel de situații.

(Continuarea pe Catchy.Ro)