N-am întâlnit mamă apropiată anilor mei ori deja la a doua generatie care să nu aibă ceva de spus, eventual nemultumire la adresa felului în care se alimentează puii din cuib, indiferent de vârsta, sexul și cei mai rău chiar statutul marital. Eu sunt una dintre ele, mama a fost si ea, bunica așișderea…tot la adresa mea. De sor-mea și de soacră, nici nu mai zic. Apoi să nu credeți, cum mi-am inchipuit și eu până la mărturisirile și întrebările prietenelor și altor cunoștințe de sex feminin, că defect ar putea fi arborele meu genealogic și descendentele ei de seamă, XX.

Ba, cu mâna pe inimă mărturisesc că numai pe jumătate aș avea ceva de comentat…întrucât ghemul cu cârlionți nu-și trădează gena intens feminină…gustă de toate, din toate. Nu refuză că nu-i frumos și papă tot, ba uneori e cu bis. Plăcere maximă pentru mine s-o văd cum îmi cotrobăie în salată și mă invită la măsuța ei, cu tot cu bol colorat.

Cu flăcăul e mai greu…ce mănâncă…mănâncă, ce nu, NU! A nu se înțelege că scriu în ideea de-a realiza vreun ghid de hrănire a viitorului domn…numai că el e provocarea mea de zi cu zi…orice legumă gustată în diverse forme, culori și mod de preparare mă determină să-mi mai agăț câte-o medalie de gât! Azi, de exemplu, a mâncat avocado! Pentru prima dată! Juna împarte porție egală cu mine și tată’su…ba ea are și onoarea de a rămâne ultima și-a șterge urmele! Dar nu despre asta vă spun azi! Ci despre cum sucesc mințile si papilele gustative ale răzvrătitului. Între noi fie vorba, de la mine i se trage! Eu, azi doctoriță pe bune, viitor luminos la orizont, totdeauna cu vorbele sfătoase și de bunăcredință la ea…am fost dușmanul legumelor până în anul doi de facultate! Ce face medicina, finalul de săptămână și foamea din om! Când în frigiderul personal mai zace o cutie de icre, vreo 2 roșii și-o pâine, banii pe mâncare nu-i dai că sufletul și gândurile ți-s la rochia de la Unirea, pe vremuri…nu erau așa multe mall-uri, cred că doar unu și cum sunt eu cam “mallofobă”…apoi, oricum prețul era cât o bursă și ceva..deci clar pe mâncare, nu!

Și-apoi când împarți camera cu viitoarea cea mai bună prietenă și cum despre inimă și flăcăi blonduți  nu-i niciodată timp suficient să epuizezi ce ai de spus…numa’ bune icrele cu roșii în loc de-o cafea, pentru șuetă.

Să revenim în zilele noastre că amintirile pot face și rău!

Se cumpără la grămadă ori separat morcovi, conopidă și broccoli. Mărturisesc c-am avut congelate, vreo 500g să fi fost, le-am dat un strop la aburi până s-au despărțit și-au revenit ușor la textura inițială. Am făcut bucățele-pătrățele vreo 200 g somon și-am pus peste amestecul de culori, le-am amestecat apoi cu 0 ceșcuță de făină, cât să nu se împreuneze din nou la gătit.

Într-un bol 5 ouă bătute, c-așa zice în cărți, un strop de sare și 75 g unt topit, adică o treime dintr-un pachet…atât mai aveam și s-a dovedit a fi destul.  Am răsturnat amestecul lichid peste cel inițial, pus totul într-un vas neaderent și mers vreo 30 minute ori pân’ se rumenește uniform, la cuptorul călduț…

Bun și cald…dar și rece, pătrate frumos colorate, mâncate…ba și din plin apreciate de răzvrătiți!

M-a întrebat ce-i drept de ce e așa mult galben și portocaliu…îl supără rău morcovul…eehh, și tu măi mamă…de la ouăăăă…