10 seara. Ei sunt in pat, chiuveta-i goală, loc prin casă să mă misc am făcut, aș vrea să-i știu adormiți, să merg în siguranță la duș și-apoi să mă răsfăț cu vreo 10 pagini…mai multe-aș vrea..dar din experiența serilor trecute, ăsta pare a fi pragul dintre realitate și vis.
Aștept să se facă liniște în camera vecină ,cu gândurile mele. La ei, la noi, la ultima atrocitate surprinsă într-un teaser tv ce încă mă macină, mi-aș fi dorit să nu văd, dar asta n-ar fi însemnat că nu există, la peste două luni, la cum să fac să nu simtă că lipsesc prea mult..asta chiar că-i inutil, la oameni care sună să le spun lucruri de nespus și să-i asigur de bine când uneori nu e și trebuie să găsesc felul de-a comunica fără să doară tare…psihicul destinatarului e important, la pantofiorii gâzei ce mi se pare că i-am luat un pic mai mari, la pijamalele lui Duți ce-s deja scurte…ce repede i-au rămas mici! Să nu uit floarea de plantat pentru grădi și să reînnoim abonamentul la înot….și plâng. Pe-nfundate! De când îi am, plâng mai rar dar mai sănătos…ca o mamă! Și-ncerc p-ascuns. Ăl mai mare se prinde repede, iar ghemul mic din priviri. Omul tace de obicei, bărbații-s cele mai neputincioase ființe vii în astfel de situații…când mă adun și mă-nnoiesc ca dup-o ploaie de vară, aproape că mi-e milă…de neștiința, neputința și blocajul lor. Bine că nu-mi zice să nu mai plâng..asta ar fi chiar mai rău!
Albul mă prinde, imprimeul cu-nghețata roz ar trebui să fie de bine, părul stă cum îmi place, hormonii-s la locul lor, ce-i drept n-am pierdut kilogramele pe care le doream dispărute dar am văzut niște fotografii cu femei-tinere-mame-frumoase și m-am simțit și eu așa…și plâng dorul, lipsa și golul unor zile noi.
Leave a Reply