Suntem într-o relație matematică..unu și cu unu fac doi..întotdeauna doi.
Nu-ți cer ani…câți ai, atât, să-mi dai! După intenția mărturisită de-a mă bântui, observ că te-ai gândit la toți. Câți ai!
Astă-seară se fac unșpe’…aproape mi se pare că-s marioneta timpului…nu-i știu când s-au dus…îi știu în suflet și prin casă. Când ușor, când mai greu, tot doi pe drum. Căci nu-mi pare nimic mai de netrecut decât zid de el și ea și nici sprijin mai mare decât brațe unite.
Mi-e bine tare, când suntem buni, mă doare când suntem mai puțin, mă-ncred adânc în tine când eu nu sunt și tu ești…
Te-am descoperit astazi! Mai ca-mi vine sa te pup. Auzi? Ce te inspira? Cum faci sa amesteci astfel cuvintele incat sa iasa o lectura asa de cremoasa? Abia astept sa ajung acasa, sa ma cuibaresc in canapea si sa te citesc. Bravo!
Nu stiu daca e inspiratie, neaparat. Scriu cand simt si fix asa. Apoi cuvintele vin singure. Mi-a placut caracterizarea lecturii…cremoasa 🙂 suna bine! Multumesc pentru apreciere si spor la citit. Poate gasesti ceva unde te regasesti…asta-i rostul, in definitiv. Sa nu scriu doar pentru mine. 🙂