E greu de zis ceva care să folosească unui suflet pierdut ori unuia poate chinuit de întrebări și de infinite de ce-uri … Mi-e tare milă de tine, bunica! Unii oameni sunt sortiți cred, să fie jertfă pentru ceilalți. Nu există scuză pentru ce s-a întamplat, medic la rându-mi, dacă simțiți nevoia unei eliberări o puteți face către mine.
Nu scriu pentru a lua apărarea nimănui..nu e cazul, cum de altfel în astfel de situații nu se face să găsim scuze și să învinuim nimic, pentru că s-ar fi putut face orice minim omenesc posibil și altfel ar fi fost situația…dar pentru că era poate un om cernit de ani, pentru că ne-am obișnuit că adeseori tot ce-i vechi se-aruncă și nu are miză prea mare, pentru că ne-am obișnuit să privim în jos și niciodată pe lângă noi și în noi se întâmplă tragedii…
Am obosit să ascult știriste plătite pe bani frumoși să pară impresionate și impresionabile, să crâșnească apăsat printre dinți cuvântul vinovat și autorități de parcă ar avea vreo legătură asta si cu soluțiile ori cu viața…confundăm, oameni buni și ne confundăm cu consumabile…ne oripilăm o zi , două, trei și-o luăm de la capăt prin noroi…ne târâm, nu supraviețuim pentru că refuzăm să recunoaștem nimicul din noi…vina e a sistemului…iar soluția e în legi!
Ce ușor plasăm responsabilități fără să ne asumăm dreptul unul câte unul de-a schimba ceva…poate un pic mai multă moralitate, poate milă, poate bine-ar fi să-i privim pe cei din jur cum ne privim pe noi înșine …cum ar fi?! Poate s-ar întoarce Raiul?!
În urmă cu ceva ani…vreo 17 aveam pe-atunci, profesoara mea de biologie și dirigintă cu care mă pregăteam pentru examenul de admitere la Medicină mi-a spus într-o discuție atît de intimă ca de la om mare la un om mai mic că ei îi este mai milă de bătrâni decât de copii, iar când are ceva bun păstrează pentru mama ei. N-am înțeles atunci, ba din perspectiva copilului mi s-a părut chiar nedrept…mi se părea că a fi mic cere infinit mai mult ajutor decât un bătrân ce și-a parcurs existența , a gustat din toate iar experiența îi oferă și soluțiile necesare supraviețuirii…Diriginta mea a murit tânără, de cancer. N-a atins nici măcar un strop de bătrânețe biologică,iar eu am ajuns doctor cu ajutorul ei, dar fără să pot face ceva pentru ea. N-a trăit însă și nu mi-a vorbit degeaba sper… după vreo 10 ani, am înțeles ce vrea să spună…era vorba de timp… copilul teoretic îl are…bătrânul nici nu mai speră la el…

(Continuarea, pe Catchy.ro)