Aseară am adormit ascultând ploaia…imi place ploaia, imi place să merg prin ploaie…am senzația că mi se mai clătesc gandurile.  Ori vârsta fragedă o fi de vină și încă mă mai visez țopăind printre stropi…d-aici poate și indulgența pentru călcatul în gropi al lui Vlad și grija cu care îi procur cizme de cauciuc…să aibă copilul cu ce și să nu se lase cu udături extreme. Ce-i drept sunt un pic mustrată de tată’su ce se dă om serios de-acum ori de bunici Uite-l, Laura, îl vezi?!  E ud tot! Dar tot! N-o răci?! Binee..și completează ca pentru siguranța lui, copilul: Mami nu-i așa că dac-o fi mă faci tu bine?!…de fapt ce să mai…tu faci bine pe toată lumea! Doamne, câtă încredere nici eu nu am atâta…așa de simplă și lină-i prin ochii lor, viața…

Îl văd…că eu i-am deschis apetitul, când pe la  un an jumate, să-l determin să meargă mai mult pe jos, întrucât oasele mele cedaseră demult…îi ” explicam” practic cum se țopăie în apă…ori avea temă să ne găsim fețele prin băltoace…fericit mai era de reușite!

Apoi, ce ziceam? Da..că iubesc ploaia iar aseară am avut și norocul s-o aud…oștenii mei căzuseră demult la datorie…Liniștea în jurul meu e atât de rară încât am ajuns s-o apreciez la propriu…o somatizez, mi-o însușesc aproape când dau de ea…trag de pleoape să nu cadă, de gânduri să nu plece și să mai stau puțin cu mine…doar cu mine. Am mare nevoie de asta uneori..rar ce-i drept și-mi ajunge pe termen lung…ca o baterie de bună calitate.

Apoi cred c-am adormit în Martie și m-am trezit cu Mami, uite! Ninge cu găleata! Așadar în decembrie!

Mi-am pus conform datei din calendar rochiță tricotată și dresuri fine ca de primăvară și-am luat omulețul încotoșmănat, ascuns sub umbrelă spre grădiniță. Mami, azi îți aduc felicitare…e secret…al meu, al tău și-al familiei mele! Bine Vladule! Dar te rog, nu mai vorbi…măcar pe drum,că ne răpun fulgii aștia.  Mi-au înghețat și genunchii…Offf, parc-ai fi fetița cu chibrituri...De poveste vremea asta…Aștept primăvara!