El construiește un pod din lego peste calea ferată din lemn, mândru își așază cu grijă trenul pe șine.

Ghemul de om, cu cârlionți răzvrătiți infige mânuța grasă-n el…și-a luat deja o bucată…tunelul se dărâmă. Urlet de durere al creatorului și se repede să se-nfigă cu incisivii de lapte-n piciorușele grase ce tocmai îi calcă-n picioare, opera!

Muma apare-n tocul ușii, se blochează, de data asta-i chiar complicat..e greu cu dreptatea…el a muncit, ea așa înțelege să pară importantă pentru el și nici gestul flăcăului nu poate fi trecut cu vederea…doar nu dăm cu parul de câte ori ne-o necăji cineva…dar la 5 ani jumate e greu rău cu gestionatul sentimentelor! Așa că nu trec cu vederea, tac mâlc…cum rareori se-ntâmplă și-mi adâncesc privirea aprig în ochii răzvrătitului…după ce-o admonestez și pe dânsa și-i spun că nu trebuia să strice ce-a lucrat frat-su.

El înțelege din privire ce-am avut de zis…eu ies bățoasă din cameră c-am reușit să nu mai strig..și poate-mi trece și răgușeala dacă oi reuși mai des… În camera vecină începe monologul Fraier sunt! Om fraier mai sunt! Vlad, nu-ți mai spune așa…v-am zis eu că tăcerea nu mă ține mult…Ba sunt! Cel mai mare! Ai văzut ce era să fac…ce fraier sunt! Te rog, bine că ai realizat că n-a fost bine ce era să faci…data viitoare vei ști. Fraier, fraier, fraier! Așa sunt! Gata! Nu ai voie să-ți mai spui așa…mă dau mai fioroasă și mai tare pe pozitie..eu sunt mama ta și nu-ți dau voie să gândești așa despre tine. Toți greșim uneori, și eu, și tata și Sari…important e să îndreptăm și să recunoștem.

Mama, dar pot să gândesc eu cu mintea mea?

Pfiu, de ce mi-era frică n-am scăpat! Acum mută sunt că n-am încotro..și nici adolescent nu e. Dar zic că dacă-l ia din timp poate-i și trece mai devreme, iar eu am timp să mai învăț. Are dreptate cu carul, ce mă doare pe mine îl doare și pe el și viceversa… dar soluțiile cu siguranță vor fi mereu la el, la ea curând…

Cotcodăceala maternă, rămâne maternă…că doar toți am mers pe drumul ăsta.