Pentru prima dată vă cer să vă opriți două minute pe ceas și să citiți

        Nu vă scriu nicicând interesat în vreun fel, nu mă preocupă să cer. Mă arăt prin cuvinte pentru că simt că cineva, dincolo de ele, se va regăsi și folosește sufletește oamenilor să nu se știe singuri într-o situație. Nu trebuie să le oferi soluții, ci doar un fel de știu cum e, când nu e loc și timp de mână întinsă.

        Dar azi vă spun o poveste. Despre un om întâlnit inițial virtual, întâmplător prin intermediul scrisului. Într-o zi am avut curiozitatea să aflu cine-i dincolo de numele ce-mi aprecia rândurile și i-am vizitat pagina de Facebook. M-am rușinat de mine. M-am simțit inutilă, nedemnă, simplă consumatoare și într-un fel egoistă, leneșă întrucât îmi doresc precum o canditată la vreun concurs de Miss bine și să fie bine și altora , dar nu fac nimic să-l aduc. Vorbele, promisiunile, părerile nesfârșite nu folosesc. Primul gest!

Îi urmăream campaniile, perseverența, atitudinea, curajul, i-am citit povestea ei, lupta ei, motivația ei… Am plâns. M-am simțit mică, infinit de mică, mult mai mică de cât sunt…Căci ceea ce credeam mi se arăta acum. Măsura omului e fix măsura sufletului lui. Într-un proces de protecție personală, cred și drept scuză pentru lipsa mea de atitudine mi-am închipuit la un moment dat că trebuie să fie susținută de către cineva important, căci altfel de unde atâta curaj?!

După câteva luni mi-am luat inima în dinți, la propriu, îmi era jenă să-i scriu după cât de mică eram. Am văzut cazul unei fetițe, iar pentru că aveam strânse haine, obiecte ( pe care nu vă mint, mă gândisem înainte s-o cunosc, să le valorific material) i-am scris. S-a bucurat ca un copil pentru copilașul cu pricina, iar Iulian a mers să ducă lucrurile. Aveam să aflu de la el atunci, iar când vă scriu, deja am strâns-o tare de tot în brațe și i-am mulțumit că e.

  Maria Holtzshauser și soțul dumneai sunt doi oameni extrem de onești și simpli, care cu ajutorul altora de bunăcredință, ce răspund apelurilor ei, sunt de fapt o punte de bine între cei care vor să ajute    ( CU ORICE haine, încălțăminte, alimente neperisabile, obiecte necesare copiilor, produse de igienă) și cei care au nevoie.

Nu e despre mine ce scriu, e despre ea, ce face ea și ce putem face noi toți, cei care treceți pe aici, colegi, prieteni, cunoscuți și alți ai voștri dacă veți considera că ar fi bine. Opriți-vă un pic! Pe unii dintre voi vă știu, nu aveți idee cât poate însemna o măsură scurtă din timpul vostru și dorința măruntă de-a ajuta și-un gest minim. Ceea ce vouă vă prisosește, pentru alții e vital! E nevoie de haine pentru toate vârstele, mulți aveți copii minunați de la care sigur vă rămân haine și diverse obiecte utile. Dăruiți-le!

Le spunem copiilor noștri povești cu zâne și creionăm din vorbe, la ceas de seară, personaje și povești fără contur real. Vrem să ne creștem copiii diferit și bine, dar uităm să le arătăm binele.

maria-holtzhauserMaria Holtzshauser e zâna bună pentru mici și mari. Luați o pauză și dați un scroll pe pagina de facebook a Mariei. Percepția e diferită! Nu vi se arată durerea ci modul în care tu,  om simplu, poți dărui BUCURIE! Puneți un umăr lângă ea și veți construi pentru cineva un colț de rai! Să fim noi minunile de care au nevoie copiii noștri, de care avem noi nevoie! Unul câte unul.

PS. Pentru cei ce sunt prin locurile pe unde noi ajungem, putem ajuta noi cu transportul către București.

 

By | 2016-10-17T21:21:45+00:00 14 Jul 2016 10:22 PM|Blog|0 Comments

Leave a Reply