Mai tânără și făr de minte , la el credeam că atunci când ești mamă e bine să mai și citești din când în când despre copii. Cum se cresc și cum să faci și s-o dregi. În afara celor strict legate de îngrijirea lor fizică, recunoașterea unor situații dificile și orientarea către soluții, n-aș putea spune că lor le-o fi folosit la ceva, cititul meu. Că am recunoscut în rândurile și paginile întoarse, ceva ce, cu siguranță nu exista înainte de ei. Instinctul meu! Și cu certitudine și voi veți fi pățit asemeni mie. Căci creșterea copiilor din cărți e bună adesea pentru cei ce nu-i au încă. Realitatea e mult mai crudă!! 🙂

Să ridice mâna sus cel ce are copii și n-a avut câteva episoade strașnice de delir, încă!

Noi depășim cota de atenție, în ultime vreme. Cu ăl mai mare citisem ceva cărți de părințeală, care ce-i drept mai mult m-au încurcat și le-am lăsat. Cu mâța mică nici o filă n-am mișcat. Medicină și best-seller-uri, numai și nu numai.

Dar trecem prin schimbări și jalea ochișorilor de migdală n-o stingem decât cu delir indus! Sună grav , nu?! Și mie mi se pare…dar cine nu? 🙂  Și poate nu-i așa rău să aduci zâmbetul printre grăunțe de lacrimi, cu pisicuțe inexistente. Ori să nu mai plângem dimineața așa tare, că se trezesc puișorii vecinilor?! Dacă astea dau rezultate, iar noi nu mai vrem suferință cu bucle mici, ce să facem? Apoi pun pariu că expert în prins vulpițe în jurul creșei, mai ceva ca Iulianu meu, nu există. Prinde cel puțin  două- trei împreună cu Sari, dimineața, și cine știe alte câte, pe când o fi el singurel, de-i așa priceput!? 🙂

Când sub același acoperiș cu mine locuiește cel mai mare dușman declarat al legumelor, care coincidență, ce să vezi, e făcut chiar de mine, ce să fac?!

Când el n-a înghițit de bună voie și nesilit de nimeni, o lingură zdravănă de legume de pe vremea când, încă deschidea gurița la tot ce-i serveam?!

Știu și eu, a crescut puiul de om, are dreptul să-i placă și să nu, să vrea și să nu, dar când nu vrea mai mult decât vrea, ce să fac?! Că eu mumă-sa sunt, nicidecum terapeut și grijă și dorințe nestăvilite am pentru el, chiar dacă teoria o stăpânesc destul de bine.

Când nu mă gândesc dac-o mai plânge ea la creșă, dacă pricepe el cu-adevărat ce-i cu școala, ori că numai o minune mă scoate la liman în anul ce vine, ticluiesc planuri de doborâre a adversarului.

Nimic de zis, tun o să fie, la câte lactate consumă, dar castronelul meu cu supă ce-are?! De ce trebuie să mă rog, să șantajez, să promit, să fiu pisăloagă??

Las băietul cu pricina la școală, umplu traista cu morcovi, păstârnac, ceapă, dovlecei și-un broccoli zdravăn! Crud, știu, din partea mea, credeți c-ar fi vrut în veci așa ceva?

Le pune mămuca la fiert, le strecoară, pasează solidele c-o bucățică de unt, un praf de sare, diluez cu supa. Pun pe foc, torn 200ml smântână slabă, lichidă și-amestec ușor pe foc, fără să fiarbă.

Mândră, lucrez la psihicul meu, mă dau stăpână pe situație și farfurie și-i mărturisesc că i-am pregătit ceva special. Supa 6 ani! Specială pentru băieții mari, trecuți de venerabila vârstă! Arunc o mână de crutoane în farfurie, îi așez copilului în față…și-ncetez să respir. Bagă lingura, miroase, gustă printre dinți. Zici că-i masterchef, aista, îmi zic! Revine, ia o lingură zdravănă și-o-nghite, ba îmi dă și-un like  cu pumnișorul și policele lui drag.

E perfectă, mami! Cum îmi place mie, ai ghicit! Știi de ce e așa bună?! Fiindcă supa asta n-are nici o legumăăăăă, mami!

Nu-i așa, Vladule, zic eu, după ce-mi reiau însetată, inspirul. Cum să nu știe, mama ce-ți place ție?! N-are strop de legumă, mamă!

M-o ierta???? Cândva???