Să-i întreb ori s-aștept?

Îi văd uneori. Ea scundă, el mai înalt. Haine de-o vârstă cu ei, pielea și umbra asemenea. Calcă domol, oprind parcă secundele în loc, aplecați de viață, mână-n mână. Ea vorbește…de fapt șușotește ușor în jos, el zâmbește senin, privind înainte. Încă mai au ceva să-și spună, îmi zic, iar el o sprijină cu brațul și zâmbetul ca mai demult.

Prin comparație cu ei, aprigă mi se mai pare tinerețea. Timpul nu pare nicicând destul, capătul pare prea aproape, bucuria, zâmbetul și liniștea par obligatorii, nicidecum atât de firești. Când îi văd mă mai așez, respir mai rar, găsesc sens, mă dumiresc. Mă-ntreb ce trebuie să simți și ce să te lege atât de tare încât să rămâi acolo alb, cu sufletul de la-nceput. Atât de firești în gesturi și atât de întregi, că nu-mi pot închipui c-au iubit câte un foc de paie, c-au plâns, certat, avut nedumeriri și drumuri cotite. S-o fi supărat ea pe absența și liniștea lui?! O fi înțeles-o el când nici ea nu se mai înțelegea?! S-or fi strâns în brațe până la confuzia șocurilor apexiene? Care ești tu? Care sunt eu?

O femeie dragă, cu părul alb mi-a mărturisit că nu se vede bătrână nici o clipă iar pe omul drag și mai puțin.Înțeleg împreună c-a trecut timpul privindu-și fotografiile, în realitate însă, se simt ca atunci când ea studentă, el la fel, într-un exces de iubire și gelozie de femeie tânără, îi aruncă hainele domnului iubit pe geam. Ce-i drept, când povestea i le așeza senină pe umerașe. A simțit el pesemne că numai așa femeie aprigă te poate iubi și vrea până la capăt…

(Continuarea pe Catchy.Ro)

 

By | 2015-04-22T12:51:14+00:00 22 Apr 2015 12:38 PM|Blog|0 Comments

Leave a Reply