Suntem pregătiți să mai trăim unul langă altul 30,40… 50 de ani? Mai putem sfida vremurile, trendul, putem rămâne demodați, deopotrivă bărbat și femeie, măcar când iubim? Mai vrem ori știm să-l punem pe cel de lângă noi înaintea eului personal și astfel căruța să meargă? Ne dorim să păstrăm lângă noi și să ne completăm jumătatea de om cu peticul, ori ne considerăm și ne comportăm sub influența tăvălugului ca și cum am fi doar consumabile? Mereu altul sau alta de dragul diversității și palmaresului, când în final golul din noi rămâne fără fund…
Nu am pe listă situații în fața cărora piciorul în prag este imperios necesar… le știți voi care… Dar plictiseala, uneori depărtarea, obișnuința, nevoia de nou sau el/ea de ce și eu nu, n-ar putea fi demontate, transformate?
Leave a Reply