Acum, e tot ce mi-aș dori eu s-ajung

O ascult cum îmi vorbește. Îi știu vocea și rețin tot ce-mi spune, ca după un cântec drag, tot dat pe repeat. O fi avut vârsta mea, sunt convinsă, demult, dar acum e tot ce mi-aș dori eu s-ajung.  Să-nțeleg timpul trecut și s-aștept puținul ce va să vină, întocmai cum o face ea.

Ne despart, cred, vreo 47 de ani. Îi semăn pe alocuri. Fizic, cel puțin, dimensiunile de la ea, cred că sunt. Numai că eu îs dospită. Ea ține posturile. Pe toate pentru noi. Mâinile-i sunt aspre, e-o fărâmă de om, se mișcă din ce în ce mai greu de durerea din articulații. Dar tot mai face gimnastică dimineața. Să nu mă-nțepenească! Cum zice. Mi-e și jenă să-i vorbesc eu despre gonartroze, coxartroze, impotență funcțională, redoare matinală și cât de important e tot ce face. Le știe din viață. Iar viața ei bate studiul meu.

Nu-mi e nu-știu-cum, să-i spun nimic. Pentru că nu judecă. Eu o fac uneori. Când vreau să schimb asta la mine, mi-aduc aminte de ea. Ne auzim la telefon, rar. De văzut și mai rar. De fiecare dată mă simt zi de sărbătoare pentru ea. Ca și cum rugăciunile ei dese, din fiecare zi măruntă, au căpătat și contur.

O ascult cum îmi vorbește despre lasă, mamă, și ce dacă, asta e, asta contează, despre cum să știi, tu, că-n viața asta, mama e. Ea ceartă, ea iartă, ea le știe pe toate… Și de-aici se rupe firul pentru mine, c-o ascult cu ochii inundați, fără să știe. Apoi îmi zice despre a avea grijă și rostul vieții și bucuria și speranța și ce aștepți când doar asta ți-a mai rămas. Că bătrânețea nu uită și nu sare pe nimeni, numai când destinul  își aruncă diferit, cărțile…

Continuarea pe Catchy

By | 2015-10-01T19:51:01+00:00 1 Oct 2015 7:51 PM|Blog, Catchy|0 Comments

Leave a Reply