Dragostea nu ține 3 ani!

Ci cât poți! Că nu-i glumă. Și pietre de moară de-ar fi să cari, tot ar fi mai ușor. Dorul de omul drag când atârnă…p-ăla să-l duci.

Că nici sete, nici foame, numa’ gând. Și furnici.

Halucinogen scriu! Adesea mi se pare.

Dar o știu prin fiecare membrană a rânduirii de celule, ce și-a dorit întotdeauna să primească viața ca o surpriză și să iubească mult, și dacă s-ar putea, cel mai mult, același om. Ca-n povești d-ălea roz din copilărie, eventual filme hiperglicemice de azi și mai de demult.

Ce femeie firească, sunt! Și pesemne și cu forțe nebănuite de pot să… de mai mult de 3 ani, ba multiplicat de 4 ori de la privire și taman 10 azi, de la binecuvâtare venită de Sus! Foarte Sus! Și-s mai oarbă și mai răvășită ca-ntr-un-ceput. Că azi mi-l știu cu păcate și imperfecțini multiple, croite după măsura alor mele, și tot îi duc dorul, chiar de repet la nesfârșit obiceiul de-a-mi așeza sufletul pe bătăile inimii lui.

Ziua asta nu-i pentru mine, nici pentru noi. E despre oameni și ce le e dat să păstreze. Între brațe și ochi. Ce culoare vreți voi!

By | 2016-07-29T18:58:44+00:00 29 Jul 2016 6:58 PM|Blog|0 Comments

Leave a Reply