Da, n-am scris greşit, rele suntem. Nu ne mai ajunge comparatul, măsuratul, calculatul , cântăritul cu… privirea. Suntem mutate parcă brusc de pe Venus, pe Marte, ne măsurăm, scuzaţi limbajul prea neacademic pentru revolta-mi interioară, până şi găurile pe unde ne scoatem copiii. Prea grav nedefinite şi-ameţite, de ne limităm condiţia maternă şi bucuria nemărginită de-a fi mame, la cât de departe de ombilic se află locul pe unde ne aducem pe lume copiii. De parcă a fi mame e un proces sau calcul bine definit, ce începe la momentul X, se termină în punctul Y şi dă cu plus sau cu minus în funcţie de… cezariană sau naştere naturală.
Cine citeşte şi observă de jur împrejurul său ştie la ce mă refer. Nu judec, nu arunc cu pietre, destul o fac alții, de parcă am fi un pic decerebrate şi-obligatoriu marcate, şi-așezate în rastel… Din contră, vă laud şi mă aplec în faţa tuturor. Oricare dintre voi care aţi ajuns până la momentul unei alegeri meritaţi o mică statuie. Voi, toate cele care creşteţi ce-a fost scos sau a ieşit natural din voi, meritaţi toată iubirea de care deja vă bucuraţi. Nu-i puţin lucru să ceri şi să primeşti o minune sau să te trezești cu ea peste tine…
Mă întristează că, poate, prea obosite, prea nedormite, vă simţiţi nepreţuite şi v-arătaţi cu degetul. Prea judecaţi şi minimalizaţi opţiunile şi trăirile diferite de cele personale… Parcă noi veneam de pe Venus şi eram calde, paşnice şi bune, echilibrate în nebunia noastră, şi-i luam pe ei, războinicii de pe Marte, să-i domolim şi să-i iubim. Parc-aşa era povestea, ori eu, pesemne, m-am rătăcit între timp pe altă planetă…
Leave a Reply