POVESTE VECHE SI TOTUSI NOUA…

   Acum doua zile a fost o zi de primavara si veche si noua…si care de fiecare data-mi pune cate-un nod de amintire-n gat…Mult..atat de mult din ce e ziua de azi a inceput atunci. Am vazut si n-am crezut, am simtit…si-am vrut. Nu m-am temut niciodata ca n-ai sa vii…uneori..p-un scaun de autobuz studentesc, traversand Bucurestiul prafuit si frumos, inconjurata de grupuri atent selectionate de intamplare si natura poate, de doi cate doi, iti simteam golul si te-asteptam, mi te inchipuiam si visam..si nu stiam.
In dimineata aia m-am gandit sa-ti arunc ceva intr-un buzunar…in care?! cel cu cheile de la masina ar fi fost cel mai sigur, dar cum diminetile la noi seamana c-o manifestare…greu de gasit loc spre buzunarele tale…si-apoi tot ce aveam era prea mult de pus, prea mult de spus… nimic din ce nu stii inca si totusi mult…prea mult.
Ma bucur ca esti langa mine sa-mi pun capul pe perna ta cand visez urat…desi uneori te-as inchide in dulap si nu ti-as da drumul nici de mila…doar de dor…

By | 2015-01-08T19:53:35+00:00 19 Mar 2014 12:22 PM|Ganduri|0 Comments

Leave a Reply