Nu prea mult, nici prea putin. Nici prea scump, dar nici deloc. Fix cât vă trebuie.

Numai sănătatea și dorul, fără margini să vă fie.

Apoi bine ar fi să nu trăim dorind și să-nvățam să primim. Orice și oricând și să-i găsim și rostul. Că fără el nu vine niciodată.

Bucurie cât v-ajung brațele și tristețe doar un pic. Ca să n-o uităm pe prima și să ni-i aducă-n minte și pe cei mai puțin norocoși, la care ițele dintre zâmbet și lacrimi se-ncurc-adeseori. Dăruiți, nu din ce vă prisosește, ci din ce vă folosește. Ca să vă bucurați întâi și să vi se-ntoarcă. Sigur!

Apoi liniște cu carul! De liniștea percepută auditiv, nu-i vorbă. Chiar dacă uneori, luați de val ajungem s-o cerșim. Mai aprigă  e aia din interior. Dacă n-o ai, aproape nimic nu mai e. Iar ca s-o primești se trebuie dăruită întâi. Numai așa se-ntoarce. Îmi închipui că uneori e greu. De la fiecare dintre noi se cere câteodată mult, ori sigur mai mult prin comparație cu cât considerăm că putem da. Niciodată însă nimic nu-i  fără măsură. Suntem fix cât dăm din noi. Oricând, oricui.

Imenși să fiți! Musai creștem când ni se unesc brațele…

Să ne dorim schimbări, dar să le-nțelegem scopul și de unde să vină. Noi ăștia suntem și cu noi n-ar fi prea multe de făcut luați unul câte unul, dar relațiile dintre noi bine-ar fi să se schimbe.

Tot ce ne dorim unii altora și nouă înșine, zilele astea, să le dăm celor din jur și vremurile ar fi altele, nici rădăcinile n-ar mai avea vină.

Ultima zi din an ar putea fi intr-un anume fel, fiecare zi ce va să vină din ăl Nou. Dacă ne-am trata mereu așa, n-ar fi mai bine?!

Cu drag de voi, pe care vă știu mai mult ori mai puțin, La Mulți Ani și bine să ne fie. Împreună fix ca azi când ne spunem una și alta pe diverse căi.