Nu degeaba mi se răsucea sufletul ca sarea pe plita-ncinsă, mai acum câteva luni. Nu obișnuiesc să-mi fac griji , prematur. Nu mi-a adus nimic bun lungă vreme, motiv pentru care am încercat să mă autoeduc în sensul ăsta. Dar uneori ce simțim e mai iute decât rațiunea. Și te trezești cu gândurile la vale când de fapt, tocmai ce te pregăteai să le ții în frâu. Dar nicicând nu mi-a fost mai dificil, ca să nu zic greu, ca în perioada asta.

Schimbări firești, pe care nu le pot gestiona cu mintea și sufletul meu, pentru că nu-mi aparțin, doar în întâmpinare să le vin aș putea. Și uneori nici asta nu-i posibil. Că oamenii mici și mari sunt deopotrivă de diferiți și tot atât de oameni. Iar spațiul lor e tot atât de intim și personal indiferent de vârsta ce-o poartă. Dar dacă n-aș cugeta eu atât, n-ar fi mai simplu?! Probabil că da..să-i seceri e mult mai simplu comparativ cu a înțelege, și-a explica.

Dar important e ce aduce mulțumire, liniște și echilibru. Ce te face să pui capul pe pernă împăcat că încerci să faci. Reușitele nu vin întotdeauna la prima bătaie din palme, altfel nu ne-ar folosi la nimic drumul până la ele. Nu sunt întotdeuana cel mai bun exemplu pentru copiii mei. Rațional, văd asta ca pe-un avantaj uneori pentru ei, un om perfect e greu de dus pentru oricine…darămite pentru un copil. În ultima vreme semăn a bocitoare. Când dau pe dinafară de ce simt, brusc arteziană mă fac! Și să te ții. Până nu golesc cascada și nu dau la vale bolovanii grei de pe suflet, nu mă pot opri.

N-am mai putut scrie, literele s-au adunat, încâlcit, așternut pe jumătate și oprit. Mi s-a confirmat că nu scriu cu mintea ci totul vine de altundeva. Parcă 23 grame se descoperise c-ar cântări? Puțin, pentru cât poate cuprinde. Apoi îmi părea că tot ce s-așază pe hârtie, nu folosește. Că rostul cuvântului e să arate, să aline și să vindece când poate. Iar dacă-l trimiți indiferent fără să-i dai duioșie nici că mai ajunge undeva. Așa sunt eu…jumătate de om, cealaltă jumătate cine mai mai știe…

Apoi știu sigur că fără foloase d-ălea de ți se sapă-n suflet, nu ies eu din asta. Și-nțeleaptă oi crește că tot tânjesc după asta. Și-ncredere să fac și să dreg tot la mine oi găsi, căci să merg înainte, să nu mă uit în urmă, să nu mă împiedic de trecute ori să-mi condiționez iremediabil viitorul c-un ucigător de dacă ori ce-ar fi fost dac-ar fi fost , tot din vremi d-astea nu ușoare, să nu zic grele, am aflat. Și la Dumnezeu să mă rog și să mulțumesc tot așa am aflat.