Am vagi amintiri din copilărie cu pachete de biscuiți frumos colorate și-ambalate. Dar nu i-am uitat încă pe-ai mamei. Duminică dimineață, aluatul era făcut înainte ca noi să ne trezim, apoi instala mașina de tocat cred, dacă greșesc corectați-mă, la care atașa niște forme. Mama punea aluatul, eu și sor’mea executam biscuiții. Pân-aici toate bune…mai greu era cu datul prin zahăr pudră, care mai de care ne dădeam rănite. Mie nu-mi plăcea senzația lipicioasă pe biscuitele încă fierbinte, și drept să vă spun nu-mi place nici azi…dar buni erau cu lapte, iar combinația nu mi-e străină nici acum. Răsfăț mai mare ca ăsta pentru papilele mele gustative…n-am descoperit încă!

Procedura mamei îmi pare un pic complicată. Eu m-am adaptat. I-am furat din rețetarul soră-mii. I-a făcut ea întâi pe la toate chermezele din familie și-au avut mereu succes. Sunt ușor de făcut, nu necesită ungerea tăvii, pentru mine asta contează muuult, sunt pufoși ori mai crocanți în funcție de timpul pe care-l petrec în cuptor, se modelează minunat…la întâmplare, iar cu lapte merg ca-mbrățișați.

Într-un vas frecați 250g unt până devine ușor spumos, se adaugă apoi 130g zahăr, un albuș, 300g făină, două lingurițe cu praf de copt stins, ciocolată răzuită și stafide. Opțional, după plac și de-i vreți mai consistenți puteți adăuga nuci sau migdale mărunțite. Se iau porții egale de compoziție, se netezesc ușor în palmă și se-așază în tavă.

În fotografia mea, ciocolata nu se vede pentru că am folosit numai albă. Cea cu cacao va aduce un plus de imagine așa că, încercați! Nouă ne-au ținut companie la drumurile mai lungi cu mașina, au mers de minune lângă sticluțele cu sana, ale puilor.