Vă rugăm așteptați, doctorița trage și ea două fumuri!

Nuu, nu s-a schimbat nimic, nu fumez, e doar imaginația mea bogată. Ipotetic  gândind, cum ar fi?! Nasol, știre juma de săptămână, ocară, degete-n ochi.

Stau la rând cuminte să-mi aduc actele necesare revenirii în muncă , la zi. Îmi primesc mustrarea cum că iată au trecut zece zile și n-am depus cererea, când de fapt cinci erau tolerabile. Plec cu sfială capul, zic că nu mi s-a comunicat, consortul  a făcut un drum, dar zice că nu era doamna care se ocupă și dacă nu era…cine s-o înlocuiască?!

Zice..bine, cereți-vă scuze în cerere că nu ați știut exact când, întrucât n-ați fost informată. Nimic mai adevărat…ba pe alocuri chiar prost informată, deși drumuri am tot făcut și întrebări am pus chiar cu duiumul. Că așa mi-e felul…să știu ce și cum.

Mergeți la registratură! Să v-o înregistreze! Dau să intru..închis, bat discret în geam, nimic.

Căldură mare, dragilor! Rochia lipită, io grăbită!

Un domn ușor rotund, drăguț și tinerel, după cum sunt și eu…mă privea într-un fel…anume fel. Zic: Sunteți amabil, știți unde-i doamna? O fi la toaletă, asta-nțeleg…cu fiziologia nu te pui, ori dacă nu, după ce verifică aruncându-și un ochi printr-un geam...o fi la țigară.

Sunteți amabil s-o chemați, mă grăbesc. Haaaaaideți, doamnăăăă……trage și ea două fumuri!

Pfiu! Mă tulbur în sinea mea, am, cum ar zice francezul, un deja vu și zic cât de dulce pot eu…și poooot. Nu zău, eu îs doctor, dac-aș trage și eu două fumuri în timp ce m-așteptați deja de ceva timp? El băiat isteț de altfel, și-a închipuit repede scenariul ceea ce am și apreciat, și-n mai puțin de un minut pe numărate mi-o aduce pe doamnă.

Bărbatul meu își închipuie c-o fi anunțat-o pe doamna cu fumurile, c-o așteaptă o nebună. După cum ne-am zâmbit, iar eu mulțumit pentru bunăvoință la întoarcere, aș zice că le eram chiar simpatică!

Să ne-nțelegem! Nu-s vreo intolerantă și nici nu vă veți certa cu mine la vreo coadă, rând ori pe unde ne-om zări. Mă dau domol într-o parte, discuțiile în contradictoriu îmi fac rău, deci le evit. Nu că m-aș fi născut vreo-nțeleaptă, dar statistic vorbind, în urma experienței mele destul de subțirică de viață, îmi fac mai mult rău decât bine. Dacă nu reușesc să comunic într-un fel pașnic încât mesajul să fie recepționat corect…încerc să tac.

Cred, însă cu putere, că ar ajuta să spunem fix ce gândim fără să iscăm conflicte, fiecare să se pună în locul celuilalt NUMAI O SECUNDĂ! Lumea ar părea altfel, sunt convinsă că totul ar merge șnur, ba am avea și suficiente pauze de fumuri ori altceva ce ne face plăcere.