Copiii sunt la bunici de vreo trei săptămâni. V-ați dat seama probabil după obsesivul dor din ultimele postări, în ciuda faptului că ne-am văzut în fiecare weekend, ba eu răpusă, am experimentat din nou călătoriile cu trenul numai să-i văd în plus, câteva ore. Mi-e drag de ei cum știam și mai mult de-atât.

Amândurora ne e! Deși pe stradă părem tineri îndrăgostiți, iar eu în public sunt strigată din nou cu domnișoară, domnișoară! Dar casa-i curată și goalăăăă! Și amândoi avem câte-un nod amar în gât, iar iulianu, om demn, nu-mi zice nimic, să nu-mi pornească lacrimile. Știe el bine că se opresc greu când mi se trage de la copii!

Aseară pe la 10, sună mama. Îmi spune că vrea vrăjitorul mic să-mi transmită ceva important și șoptit îmi zice să stau liniștită.  Vocea inconfundabilă de pui rănit îmi spune că-l doare burtica. Ce-ai mâncat? Încep eu anamneza. Păi nu ți-am mai spus azi?! Vreo trei înghețate...știe că mă pun de-a curmezișul în ce privește numărul lor și adeseori mi-aruncă momeala să mă exteriorizez. În realitate era doar una! Ufff.

Zice el, cu glas mieunat că l-a mângâiat și  Nana și tataiu și degeaba, n-a trecut. Să-i spun eu mamei, ce pliculețe să-i dea ca să-i mai treacă…Ascult omulețul, dau recomandările, el reține, ba chiar știe mai bine dozele și ce anume. Și dau să-nchid după ce-l liniștesc că dacă adoarme, sigur uită și burtica de durere.

Mama, ce vreau să-ți spun e că dacă durerea asta continuă să se agraveze, nu ai ce să faci și va trebui să vii din noaptea asta! Eram  aproape sigură că nu burtica, ci dorul lui îl doare. Mă duruse și pe mine înainte…Dar azi ne vindecăm cu pupăceli și-mbrățisări! Dorul nu se face bine cu pliculețe, numai cu oameni dragi!