Am fost odată ca niciodată…eu. Vreo 8-9 ani să fii avut. Și iubeam o carte descoperită întâmplător în biblioteca școlii. Coperți roșii cărămizii, atât de roase, foi prinse cu cel mai jalnic lipici, aproape zburând. Ba unele colțuri chiar lipseau pe alocuri. Dar cât o iubeam!

Imagini-picturi, destul de șterse de-acum și ele, scris mărișor ușor de străbătut pentru ochii mei de proaspăt copil. O împrumutam și abia așteptam să ajung acasă s-o încep. La vârsta aia fericirea mea avea imagini șterse și colțuri roase. De fiecare dată prelungeam perioada…cât îmi era permis, simțeam că locul ei e la mine acasă. Târziu, după vreo doi ani, mama mi-a găsit-o în unica librărie a orașului, devenită azi, îmi pare, cofetărie.

Cea pe care o am este cea din imagine…dar mi-aș dori din suflet să regăsesc ediția descrisă. Dacă cineva știe de unde, cum și în ce fel…rog să dea un semn! Poate pare ciudat…dar cine-a zis că eu aș fi altfel?! Să cauți o carte din trecut? Și-așa d-abia mai păstrez Invitația la vals a lui Drumeș…coperțile i-au zburat și ăsteia, în curând poate-o voi regăsi și pe aceea…