Greșesc mai mult decât mi-aș fi dorit, strig uneori mai des și mai tare decât mi-aș fi imaginat…Umblu ca un însetat prin deșert și duc atâta dor. Nu-mi găsesc locul și sensul, dar mă recompun lângă voi.

Gândul că vă am îmi e de-ajuns să mă mișc. M-am transformat ca-n povești si-am căpătat puteri neștiute de când cu voi… De cele mai multe ori aș înfige mâna în supă, m-aș mozoli de ciocolată și m-aș tăvăli prin nisip odată cu voi. Aș reconstrui lumea după regulile și onestitatea voastră. Ce haos cu fluturi, ar ieși!

Mi-aș pleca fruntea și ochii scăldați de voi, că vă sunt atât de mamă uneori. Dar cum altfel ați mai fi atât de ai mei?! Când și cum altfel aș mai iubi atât?