Pentru cine există ei?

Miercuri pe seara. După 10. Într-o stație la Unirii. Mă-ntorc spre casă după o-ntâlnire pe fugă, cu o colegă plecată. Acum e prietenă. Nu știu cum anume se face că oamenii prezenți aproape de noi, adeseori nu-i putem numi așa. Când pleacă și ne lipsesc de-a binelea ne devin prieteni. De drag? Ori dorul schimbă circuitele?! Eu mai știu…

După perioade lungi când locul mi-e cel mai adesea printre părinți, copii și parcuri, mă simt stingheră printre ceilalți, ruptă uneori de-o lume căreia inevitabil îi aparțin, de unde m-am retras și unde firesc mă-ntorc. Îmi pare că-s pierdută, privesc cu lăcomia privatului de libertate-n jur, adulmec vieți și mă răvășesc gânduri. Cum te poți simți atât de diferit, atemporal, când de fapt ești același personaj, numa’ scena se schimbă uneori. Apoi mi-aduc aminte de ei, de locul meu, mă cuprinde liniștea și binele acum, mă simt ca un navigator ce tocmai și-a aruncat ancora spre mal…Respir adânc și rar, m-așez, îmi știu rostul și locul.

Dârli, dârli! dârli dârli! Mă trezește din visare un copilaș sumar îmbrăcat, zburlit ce-și îndreapă ghiduș degețelele spre bebelușul cu căciuliță albă, destul de murdar, 7-8 luni să tot aibă, din brațele mamei sale. E-o fărâmă de om, ea! Are părul nepieptănat cu zilele, încâlcit de-a binelea, e-mbrăcată în culori atât de cenușii ca și sufletul ei trist, poate, are o cicatrice urâtă pe obrazul drept. Vreun accident nefericit în lumea lacustră unde probabil stă, vindecat vicios. Dar pentru cine există ei?!  E mamă de trei pui mărunței: unul mai mărișor de 7-8 ani sprijină un căruț de firmă murdar, ponosit și el, și ceilalți doi, mai apropiați de vârstă. Toți sunt îmbrăcați asexuat, părul e numai retezat și nimic nu-mi sugerează ceva despre fetiță ori băiat. Ruptă de existență parcă, absentă se sprijină de-o bordură și ține în brațe frântura de om ce-și întinde brațele micuțe spre frățiorul cu chef de joacă. E târziu, mă gândesc, bieții de ei, la ora asta, o baie caldă, un lapte aburind  și-un pătuț cald li s-ar potrivi mai bine spre deosebire de peisajul ăsta aspru, luminat difuz, încă obositor, de stradă. Dârli, dârli! Dârli, dârli! se continuă joaca. Sunt murdari și curat de fericiți în joaca lor. La fel ca ai mei, mă gândesc! Parcă-i și văd cum se joacă…copiii se joacă la fel, și noi am fost la fel.  Brațele numai, mereu altele!

(Continuarea pe Catchy.Ro)

By | 2016-10-17T21:21:47+00:00 19 May 2015 8:20 AM|Blog, Catchy|0 Comments

Leave a Reply