Dacă într-o zi anume m-aș frânge în bucăți, frânturile din mine ar purta pe rând numele vostru. Pentru că eu sunt urma, umbra și locul vostru. De întoarcere.

Pe voi v-am văzut întai buni și frumoși și mi-am dorit să fiu și eu așa. Voi ați dat glas lui Dumnezeu, mi-ați arătat drumul și-n părul și-n palmele voastre am mirosit fericirea. Lângă voi m-am simțit uneori neajunsă, insuficient de bună, de pregătită  sau poate uneori, nici cea mai veselă. Dar curajul voi mi l-ați dat. Și uneori mi-a fost de-ajuns. De la voi am învățat să iert, să mă iert și să și spun asta. Teoria relativității de la voi e, deși n-ați citit încă despre asta. Lasă-mă și pe mine să stau aici! Și eu sunt frățiorul tău, nu numai tu surioara mea.

Să iubești mult nu-i niciodată destul dacă nu-i cât e lumea de mare ori pân’ la cer și-napoi…Așa unitate de măsură ar trebui să aibă dragostea. Iar pentru ce port în suflet cu mine, să nu existe…din lipsă de limite. Doar aripi să zbor și cuvinte să v-o spun, uneori.