Să salvăm mai mult, s-arătăm cu degetul mai puțin!

Scriam în urmă cu vreo patru ani către o fundaţie, în ideea că experienţa personală va ajuta într-un fel femei aflate poate într-o situaţie similară. Cu tristeţe constat şi azi că există doamne distinse ce separă şi judecă sufletul, atitudinea unei femei, în funcţie de criteriile personale. Din nenorocire, unele chiar cred şi-şi agaţă săracele singure un jug de suflet.

Îndrăznesc să vă scriu despre experienţa mea de la începutul convieţuirii cu copilul întrucât a născut în mine atâta bucurie şi totuşi a trebuit să încerc şi multă suferinţă venită din imposibilitatea de a-mi alăpta copilul. Mi-am dorit enorm copilaşul, am trăit cu bucurie şi împlinire fiecare secundă a existenţei lui din momentul în care am aflat că sunt însărcinată. Informaţiile dobândite în facultate despre ce înseamna o sarcină şi, mai apoi, mamă, mi s-au părut insuficiente şi tot timpul am căutat alte şi alte informaţii, detalii care să mă aducă mai aproape de bebeluşul meu şi de împlinirea dorinţei mele de a-i oferi tot ce-i mai bun. Nici o clipă nu am conceput că nu voi putea alăpta exclusiv. Ştiam cât e de important pentru el asta şi tot timpul am acţionat în sensul ăsta. Menţionez că sunt minionă şi din cauza faptului că a existat o discordanţă între bazinul meu şi dimensiunile micului meu bărbăţel am născut la 40 de săptămâni prin cezariană. L-am pus la sân la aproximativ o oră și jumătate după naştere. Timpul petrecut în spital şi prima zi acasă nu au arătat nimic în neregulă cu laptele meu. Începând cu cea de-a 5 -a zi au apărut primele semne de întrebare. Nu m-am neliniştit foarte tare întrucât mă aşteptam ca născând prin cezariană, lactaţia să se declanşeze un pic mai târziu…şi totuşi după pus copilul la sân la cerere, zeci de litri de ceai băuţi, ingerat tot felul de suplimente, muls cu pompa manuală şi pompa electrică abia reuşeam să scot 15 ml (uneori nici atât). Marele meu zbucium venea din dorinţa de a-l hrăni eu şi din neputinţa mea. Consideram la momentul respectiv că nu-i pot fi mamă cu adevărat, că nu îi ofer ceea ce aşteaptă de la mine… mă simţeam inutilă, înlocuită de un biberon… ulterior, numai Dumnezeu ştie cum m-a ajutat să-mi păstrez echilibrul, aveam să aflu că nu e chiar aşa şi să mă gândesc la mine şi la multe alte femei care au trăit asta şi care poate n-au găsit resursele interioare suficiente pentru a depăşi momentul… Consider pe bună dreptate că-i util să alăptezi, dar nu esential în relaţia cu copilul. Campania pro alăptare este utilă, dar doar pentru femeile care-şi doresc să alăpteze sau se gândesc la asta. Cine nu vrea s-o facă n-o va face. Dar mai consider că poate face rău unor femei care au gândit poate ca mine şi care, încurajate cumva în trăirile lor şi de ceea ce se mediatizează, s-au simţit implicit mai vinovate… lacrimile vărsate de mine şi cu siguranţă şi de alte femei în situația asta nu pot fi măsurate. De aceea aş dori să fie luate în calcul şi cele care nu pot… să li se arate că sunt la fel de mame de la început chiar dacă sânul lor nu vrea să dea… spun asta pentru că nu vreau să constat sau să citesc peste ani diverse studii care să arate că, din păcate, multe mame nu au mai avut răbdarea să afle că bucuria de a fi mamă nu stă doar în asta. Sunt prea multe întrebări, temeri şi nesiguranţă la începutul vieţii de mamă ca să le mai împovărăm şi cu asta…

By | 2016-10-17T21:21:51+00:00 26 Feb 2015 1:20 PM|Blog|0 Comments

Leave a Reply