A avea sau nu copii este o opțiune atât de personală și de intimă pe tărâmul unei relații, încât nici o terță opinie nu-și mai găsește locul.
E singurul spațiu definit de patru brațe, două inimi unde nu e loc de nimic altceva ce nu vine de la ei… Bucățele mărunte de suflet și minte din ei ori crescute de ei.
Am ajuns să judecăm totul. Uneori prea laș sau lipsiți de demnitate personală, ascundem frustrări, eșecuri, greșeli neasumate în spatele atitudinii părinților și-a modului în care au găsit de cuviință să ne-așeze drumul drept, mânați, în definitiv de sentimente fără gramaj și care ușor depășesc infinitul…
Așa au știut ei… așa știm noi.
Așa au reușit ei… așa încercăm noi.
Așa au crezut ei… așa considerăm noi.
Așa au trăit ei… așa trăim noi.
Ce bine-ar fi, în definitiv, să nu uităm asta!
E firesc și fiecare e liber să crească o floare, un animal, un copil sau doar pe sine …
Leave a Reply