“VIATA MERGE IUBIND INAINTE” e-un cantec minunat…Viata merge crezand, visand, sperand….copilarind inainte…zic eu.
Complicata-i viata unui adult , mai ales cand se trezeste in ea si trebuie s-o urneasca inainte. Cauta aproape orbeste solutii pentru orice si se mandreste ca-s ale lui…amarnic se-nseala uneori. Din cand in cand insa mai scapa din corsetul lumii atotstiutoare…cam asa am patit eu..si bucurie mare c-am patit-o atat de simplu..dar bucurie si mai mare c-am ciulit si urechile. Lucrurile simple ne fac simpla si frumoasa viata..cele complicate ne-o complica.
Cand se lasa noaptea binisor in functie de anotimp si resursele disponibile ale puiului meu la lasarea ei, incepe ritualul de culcare care-i cand cu mama cand cu tata. Conventie “TRI-TACITA” si unanim, evident, acceptata! (cu mici exceptii uneori..ca doar oameni suntem!). Nu-i complicat deloc…ba chiar productiv si benefic bilateral de cand omuletul a capatat glas si mai nou si intelepciune. Somnul nu vine fara un mic moment de rasfat in patul mare.. unde puiul cuibarit spune o rugaciune, mai intreaba cat de des poate cate ceva ..ca deh…ziua-i scurta pentru el si n-are timp sa afle cate-ar vrea…sau…cand cred c-a adormit si-a uitat sa plece in patutul personal iar eu ma gandesc la ale mele…”MAMI, SUNT TLIST!”…Doamne, dar ce-am facut?! Si-ncep procesul de autocontrol; ma linistesc in cateva fractiuni de secunde si-ntreb aproape genial…de ce?
“Pentlu ca SCAL  l-a impins  pe taticul lui SIMBA! (pentru necunoscatori vedeti REGELE LEU)” Doamne, zic eu in mintea mea intr-un fel usurata, apoi aproape in acelasi timp ma intristez si eu cu el..vocea lui e asa cazuta si parca tot sufletelul e in lacrimi…si ma opresc si nu spun nimic…ma feresc sa-i gresesc din nou si sa-i dau explicatii si solutii. Isi reia vocea de barbatel inconfundabil si -mi zice apasat: ” dal (dar) lasa ca iau eu o piatla (piatra)  male( mare) si-i dau in calculutol (calculator) si puge (fuge)  laul (raul). Doamne, calculatorul meu! si ma abtin sa-i spun ca nu e bine, nu-i frumos , ca-l stricam…bla bla bla…stereotipii d-astea parintesti de care pana si eu ma satur uneori, si ma bucur langa puiul meu cand il simt linistit ca si-a rezolvat tristetea.
Ce bine-ar fi sa gasim prin noi, din cand in cand ,cate-o “piatra” dar si mai bine-ar fi s-o folosim. Un strop de credinta, un vis, un pic de iubire, o amintire, copilul din mine, din tine care merge mereu doar… INAINTE…