N-aș avea cum să uit asta. Bărbatul-aproape-perfect n-a ajuns acasă, suntem doar noi trei ăștia mai mici. Aș fi citit ceva, parcă. Mi-am mai încercat norocul ce-i drept și altădată, și-am capitulat de nevoie înainte să încep. Dar azi ar fi părut o zi bună, domnița-i pașnică, nu prea lipită, iar flăcăului îi clipocesc ochii și mintea învârtind piesele de lego minuscule. Numa bine, zic! Mai urc și eu!

M-așez pentru lectură și respir rar și mărunt. Să nu mă simtă spiritele. Apoi nu știu cum, că nici când și cum, dar o pereche de ciorăpei roz grăsuți taman mi s-au proptit în foi. Iar Domnița-aproape-Fâs  ce-i poartă, mi se-așază blând, ca o mâță pregătită de tors, în poală. Ce paci, mami, ciceeești? Și-mi lipește înainte de-a răspunde, trei pupături calde pe obraz. Toalce și celalt obaz, mami! Iubec ti el. Și repetă figura de mai devreme, apoi se cuibărește, ridicând din când în când ochii și clipind a prea plin de iubire.

Eu cu momentele astea mă tratez, mă vindec de dureri, oboseală și neînțelegeri.

Domnul hoț-poznaș ce-ntr-un episod destul de recent al existenței noastre numai ce mă făcuse să strig a cutremur, anticipează că-i rost de bine și se proptește de mâna mea dreaptă. Eu stau jos, el e cât mine. Îi mângâi părul aricios și obrajii încă dospiți și calzi de băiețel teoretic încă mic, dar plin de glas și fire adolescentină. Se alintă cum numai el știe s-o dreagă compensator. Dar sincer, cum numai el , e!

Sor-sa, leoaică de iulie și aprigă precum mama ce-o are, îl împinge cu mânuțele grase. Lat-o tu, mami meu e! Eu iubec! Tu nu ubeci deee-oc! El se-agață de mine, eu îi țin p-amândoi, îi mângâi și pupăcesc pe rând, de la stânga la dreapta și retur, să nu se simtă vreunul primul ori al doilea. Și-o privesc mai adânc pe ea, să lămuresc gândul mic. Sari, tu esti fetița mea, el e băiețelul meu și-amândoi iubiții mei. Mami, iubește puii ei la fel.

Privește și-nțelege cu ochii, se-ncurcă tare cu sufletul. Dadi, băiatu meu, e. Eu iubec mult a Dadi meu.

Las-o, mami. Când va mai crește un pic, sigur o să-nțeleagă care-i situația.  Mi-a grăit înțeleptul mic-voinic.

Așa a fost mereu. M-a ajutat mult să-l simt așa împăcat, n-am avut nici o clipă senzația că-i iau ceva, nerămânând singurul. Pentru el, ea e un dar, iar el e bucuria ei.

Să fiți sănătoși și să rămâneți așa, indiferent de distanțe măsurate în oameni și kilometri. Și-apoi tare puțin aș mai avea de cerut…